PFOA ce este?
PFOA este acidul perfluorooctanoic iar PFOS este sulfonatul de perfluorooctan. Acestea fac parte din grupul PFAS, cunoscut si sub denumirea de substanțe perfluoroalchil și polifluoroalchil.
Un alt nume al grupului PFAS este „chimicale vesnice”. PFOA si PFOS sunt cele mai comune dintre aceste chimicale insa familia contine peste 9000 de substante. Aceste substante sunt sintetizate chimic si nu se gasesc in mod natural.
Cea mai controversata substanta din aceasta familie sau grup este PFOA.
PFOA inseamna acid perfluorooctanoic
PFOS sulfonatul de perfluorooctan
PFAS este grupul care contine PFOA+PFOS+ si alte 9000 de substante similare
Se mai numesc substante chimice vesnice, chimicale eterne sau forever chemicals pentru ca aceste chimicale sunt foarte persistente in mediu.
Bloomberg a creat un video despre subtante chimice vesnice intitulat „Otrava din noi toti„. Ingrijorator este un cuvant mic in comparatie cu gravitatea situatiei. Unul din eforturile de a face cunoscut acest pericol este si filmul „Dark Waters„ sau „Ape Intunecate” din 2019, in care actorul Mark Ruffalo joaca rolul avocatului Rob Bilott. Problema este serioasa.
Ce inseamna PFOA?
Aceasta substanta PFOA este adaugata in foarte multe produse pentru ca e rezistenta la grăsimi, la apă, la lipire și la pete. De exemplu gecile de iarna impermeabile sunt aproape toate tratatate cu aceste substante pentru a fi repelente la apa. Foarte rar gasiti orice produs „rezistent la apa” care sa nu fie tratat cu PFOA.
Pericole PFOA
Motivele pentru care PFAS, inclusiv PFOA, sunt periculoase sunt:
- sunt persistente în mediu și în corpurile noastre unde se acumuleaza
- se mișcă relativ rapid prin mediu, ceea ce face ca contaminarea lor să fie greu de controlat
- pentru unele PFAS, chiar și nivelurile extrem de scăzute de expunere pot avea un impact negativ asupra sănătății umane
- probabil cel mai rău, producătorii nu trebuie să dezvăluie consumatorilor că le folosesc
Bolile pe care cantități mici de PFOA în organism le pot provoca si pericole grave pentru sanatate:
- pot provoca cancer, inclusiv cancer de rinichi, ficat și testicule
- sunt disruptori endocrini – interferează cu sistemul hormonal
- pot provoca boli tiroidiene
- expunerea la PFOA poate duce la colesterol ridicat
- toxicitate reproductivă – poate duce la malformații congenitale și infertilitate
- pentru femeile însărcinate, preeclampsie, care include hipertensiune arterială

Problema cu PFAS si PFOA– și motivul pentru care sunt denumite „substanțe chimice pentru totdeauna” – este că nu dispar de la sine. Este înfricoșător să afli că aproximativ 98% dintre americani au niveluri detectabile de PFOA în sânge.
Marea problema a acestor substante e ca sunt foarte diferite de substantele deja existente in natura. Si nu exista descompunatori naturali ale acestui grup de substante.
Pe langa faptul ca nu pot fi descompuse (inclusiv de organismul uman) stim ca se mai si acumuleaza in tesuturi, adica nu sunt excretate dupa ce le consumam.
Substantele chimice vesnice se acumuleaza in tesuturi de la inceputul vietii intrauterine daca mamele deja au aceste substante sau daca le consuma in timpul sarcinii. Apoi stim ca pot cauza o multitudine de boli, inclusiv cancer si malformatii congenitale.

Rezistența lor la apă, ulei și grăsime le face un mediu ușor pentru fabricarea de articole obișnuite precum covoare, sticle de apă și vase de gătit.
Produse cu PFOA
Substanțele chimice PFAS sunt o clasă de substanțe chimice utilizate pentru a face produse rezistente la grăsimi, rezistente la apă, rezistente la lipire și rezistente la pete. PFOA face parte din aceasta clasa PFAS.
Conform cleanwater.org aceste chimicale poti fi adaugate in urmatoarele produse (nu toate brandurile folosesc PFOA in urmatoarele produse, dar se pot gasi in anumite branduri):
- ambalare pentru alimente: cutii de pizza, ambalaje pentru alimente, pungi de popcorn pentru microunde, tăvi de unică folosință și pungi de panificație;
- tigaie antiaderente (teflon)
- hartie de copt
- spuma de stingere a incendiilor
- covoare, tratamente geamuri, scaune auto
- imbrăcăminte rezistentă la pete și la apă
- echipament pentru exterior
- umbrele
- produse de îngrijire personală precum ață dentară, rimel, fond de ten
- gazon artificial
- echipament medical și măști
- produse pentru constructii
- echipamentul individual de protecție al pompierilor
- unele ate dentare
Pana cum au iesit la iveala o serie de documente interne si stim ca cel putin DuPont impreuna cu 3M, o companii producatoare de Teflon si PFOA, au fost constiente inca din anii 60 de toxicitatea acestor produse (productia lor a inceput in anii ’40). Aceste companii au ignorat cercetariile lor proprii, si-au intoxicat angajatii si au continuat sa polueze mediul si populatia de peste jumatate de secol.
Din 1960 pana acum foarte multe studii stiintifice au testat toxicitatea acestor chimicale si desi au existat dovezi indubitabile ca sunt toxice, ca provoaca malformatii, ca pot provoca cancer si alte sindroame, studiile nu au avut efect impotriva acestor corporatii.
Astazi exista procese impotriva acestor corporatii, procese pe care companiile acestea le pierd si oamenii sunt „compensati” financiar, dar cine va plati pentru toate vietile deja distruse, scurtate si contaminate? Profiturile de peste jumatate de secol din vanzarea acestei substante sunt enorme.
Chiar daca toate procesele existente astazi impotriva corporatiilor ar fi pierdute, banii platiti in urma proceselor palesc in comparatie cu profitul investitorilor.
Produse celebre care contin PFOA
Unul dintre brandurile cele mai cunoscute care contin aceste chimicale vesnice este Tefal. Tefal sustine acum ca produsele lor nu mai contin PFOA, ca restu inca au PFOA dar nu ei. Produsele lor contin acum PTFE care spun ei: „Politetrafluoretilena este o substanță inertă care nu reacționează cu alimentele. Inofensivitatea PTFE a fost dovedită științific de cele mai înalte autorități sanitare.”.
Trebuie doar sa stim ca acum jumatate de secol DuPont (firma care a creeat Teflon) spunea la fel despre PFOA. Astazi s-au razgandit.
O alta problema majora e ca se crede ca aceasta substanta se afla doar in produse Teflon care includ si Tefal dar nu este asa. Daca vedeti ceva rezistent la apa precum machiaj rezistent la apa sau geaca impermeabila ori ambalaje non-sticky, cel mai probabil contine PFOA. Este incredibil cat de prezente sunt in viata de zi cu zi inclusiv in apa de baut si din cauza acumularii in organism, probabil cu totii avem depozitele noastre proprii.
Banda Teflon contine si ea PFAS.
Cum sa eviti PFOA?
- evitati îmbrăcămintea sau produsele rezistente la pete sau la apă
- nu mai folosiți vase de gătit Teflon sau Tefal, care conțin toate PFOA sau noul PTFE
- apa contaminata poate fi filtrata cu un filtru cu cărbune activ sau cu osmoză inversă
- pentru a evita ata dentara contaminata cu PFOA folositi irigator oral sau dus bucal
Istoria PFOA
Substanțele per- și polifluoralchilice (PFAS) se folosesc în produse de larg consum încă din anii 1940. Insa in anii 80 peste 8 angajate ale unei singure fabrici DuPont din America au dat nastere unor copii cu malformatii in aproximativ aceeasi perioada de timp. Cele 8 angajate lucrau cu substanta chimica mai tarziu cunoscuta in produsele Tefal si multe alte non-sticky produse.
In acel timp in fabrica DuPont exista acest memo in intriorul companiei pentru a “asigura” angajatii de toxicitatea scazuta a substantei.
“Nu exista nici o dovada ca angajatii companiei au fost expusi la un nivel de C8 care pune in pericol sanatatea.” zicea DuPont.
Ce zice DuPont despre Teflon: „Exista un nivel la care aproape orice substanta chimica devine toxica, chiar si apa. C8 (un alt nume pentru PFOA) este la fel de toxic ca sarea de bucatarie.”
Data viitoare cand cititi ca o substanta chimica nou aparuta este “sigura pentru consumul uman” ganditi-va de mai multe ori daca este cazul.
In 1998 Robert Bilott a adus dovezi șocante ale otrăvirii vitelor intr-un orasel din statul american Virginia de Vest unde vacile aveau dinți negri, tumori uriașe și deformări teribile. Bilott a descoperit că mii de tone de chimicale PFAS provenite de la compania DuPont au fost aruncate în groapa de gunoi de lângă proprietatea unui localnic și aceste chimicale au contaminat sursa de apă a comunității din jur.
DuPont a ajuns la intelegere cu acel localnic dar apoi, Bilott a inceput un alt proces colectiv impotriva DuPont in numele celor aproximativ 70.000 de locuitori din Virginia de Vest și Ohio unde apa potabila a fost contaminata cu aceste chimicale. Acest proces a fost soluționat în septembrie 2004, iar DuPont a platit peste 300 de milioane de dolari localnicilor.

DuPont a fost de acord să instaleze instalații de filtrare în cele șase districte de apă afectate și zeci de fântâni private afectate, un premiu în numerar de 70 de milioane de dolari și buget pentru monitorizarea medicală viitoare plătita de DuPont până la 235 de milioane de dolari daca un grup științific independent a confirma „legături probabile” între PFOA sau PFAS din apa de băut și boala umană.
Grupul de oameni de stiinta au constatat că există o legătură probabilă între consumul de PFOA și cancerul de rinichi, cancerul testicular, boala tiroidiană, colesterolul crescut, preeclampsie, și colita ulcerativă. Astfel Bilott a început să deschidă procese individuale de vătămare corporală împotriva DuPont în numele utilizatorilor afectați ai rezervelor de apă din Ohio și Virginia de Vest, care până în 2015 erau peste 3.500.
După ce a pierdut primele trei procese pentru 19,7 milioane de dolari, în 2017, DuPont a fost de acord să soluționeze restul cazurilor aflate atunci pe rol pentru 671,7 milioane de dolari. Zeci de cazuri suplimentare depuse după soluționarea din 2017 au fost soluționate în 2021 pentru o sumă suplimentară de 83 de milioane de dolari (anunțată împreună cu o înțelegere de 4 miliarde de dolari între DuPont și filiala sa, Chemours, cu privire la pasivele PFAS), aducând valoarea totală a decontării în personalul personal. cazuri de vătămare pentru cei expuși la PFOA în apa lor de băut la peste 753 milioane USD. Si totusi, productia cu PFOA continua.
Lista substantele chimice vesnice (PFAS)
Aceste substante chimice vesnice se pot gasi sub urmatoarele denumiri:
- Acid perfluorooctanoic (PFOA)
- Acid perfluorooctansulfonic (PFOS)
- Acid perfluorhexansulfonic (PFHxS)
- Acid perfluorononanoic (PFNA)
- Acid perfluorodecanoic (PFDA)
- Acid perfluorbutansulfonic (PFBS)
- Acid perfluororoundecanoic (PFUnA)
- Acid perfluormetansulfonic (PFMSA)
- Acid perfluoroheptanoic (PFHpA)
- Acid perfluorohexanoic (PFHxA)
- Acid perfluorpentanoic (PFPeA)
- Acid perfluorotetradecanoic (PFTeDA)
- Acid perfluorododecanoic (PFDoA)
- Acid perfluorotridecanoic (PFTrDA)
- Perfluorotetrahidrofuran (PFTeHF)
- Perfluormetilciclohexan sulfonat (PMCCHS)
- Perfluorooctan sulfonamidă (PFOSA)
- Politetrafluoretilenă (PTFE)
- Acizi perfluoroalchil carboxilici (PFCA)
- Acizi perfluorosulfonici (PFSA)
- Fluorotelomeri (FTOH)
Proprietatiile acestor substante sunt interesante pentru ca în mare măsură substantele de mai sus sunt imune la acizi și baze, dar se descompun dacă sunt încălzite suficient de cald eliberând compuși fluorurati. Formeaza o suprafață care nu poate fi umezită cu soluții apoase și este în mare parte impermeabilă la solvenții organici. O altă proprietate neobișnuită pentru PTFE este ca are al treilea cel mai mic coeficient de frecare cunoscut.
Aici puteti gasi o lista de articole stiintifice care studiaza legatura dintre cancer si PFOA.
Alte article din domeniul sanatatii AICI.